Procesul de dezvoltare al casoarelor antibalistic

Cascatele antiprojectil sunt echipamente necesare pentru soldații pentru a-și proteja capul în timpul luptei. Atunci cum au apărut cascatele antiprojectil și cum s-au evoluat? Următoare este o scurtă introducere.

În timpul unui bombardament din Primul Război Mondial, un soldat bucătar a supraviețuit atacului de artilerie având pe cap o oală de fier, incident care a promovat ulterior apariția cășcii Adrian din Franța. Totuși, căștile originale erau fabricate din metal obișnuit, simplu, cu tehnici rudimentare și puteau rezista doar la fragmente de proiectile, fără nicio protecție împotriva gloanțelor. În deceniile următoare, odată cu dezvoltarea tehnologiei, căștile au cunoscut progrese și evoluții semnificative. Apariția oțelului antiglonț a făcut posibilă dezvoltarea și utilizarea căștilor antiglonț. Oțelul antiglonț are numeroase avantaje, precum tenacitate bună, rezistență ridicată și duritate mare. Într-o anumită măsură, căștile fabricate din oțel antiglonț pot rezista la focul frontal al unor gloanțe de pistol. La sfârșitul secolului al XX-lea, procesul de fabricație al căștilor a fost în continuă îmbunătățire, fiind descoperite și utilizate din ce în ce mai multe materiale, cum ar fi Aramid (cunoscut și sub numele de Aramid) și PE. Aramid, născut la sfârșitul anilor 1960, este o fibră sintetică de înaltă tehnologie, care se remarcă prin rezistență excelentă la temperaturi ridicate, anticorozivitate puternică, greutate ușoară și rezistență mecanică mare. Datorită acestor avantaje, Aramid a înlocuit treptat oțelul antiglonț în domeniul protecției antiglonț. Căștile antiglonț realizate din noile materiale oferă o performanță mult superioară în oprirea gloanțelor și sunt din ce în ce mai ergonomice în design. Principiul lor de funcționare constă în aceea că impactul unui glonț sau al unui fragment asupra stratului de fibră se transformă în forțe de întindere și forfecare, astfel încât forța de impact a glonțului sau fragmentului este disipată în jurul punctului de contact, până când glonțul sau fragmentul este oprit. În plus, sistemul de suspendare al căștii contribuie semnificativ la performanța sa de protecție. Sistemul de suspendare reduce vibrațiile puternice cauzate de impactul unui glonț sau fragment, diminuând astfel leziunile provocate capului de aceste vibrații. Principiul său de funcționare constă în menținerea capului soldatului în suspensie, fără contact direct cu casca, astfel încât șocul generat de un glonț sau fragment nu este transmis direct către craniu, reducând astfel daunele. Această soluție este utilizată astăzi și în cazurile civile. Cu toate acestea, trebuie subliniat că, deși materialul a fost foarte mult îmbunătățit și procesul de proiectare devine tot mai perfecționat, majoritatea căștilor militare moderne pot preveni doar gloanțe străbătătoare, fragmente sau gloanțe de pistol cu calibru mic, oferind o protecție limitată împotriva puștilor de medie putere. Prin urmare, așa-numita cască antiglonț are de fapt o funcție antiglonț limitată, dar funcția sa de protecție împotriva fragmentelor și a gloanțelor nu poate fi ignorată.

De mai sus este întreaga introducere a caschetelor antiprojectil.